Existenţa lui Dumnezeu explicată prin raţiune

C.S. Lewis a venit cu teoria că dacă n-ar exista o inteligenţă (o raţiune supremă) în spatele universului, atunci n-ar fi avut cine să proiecteze omul ca o fiinţă cu creier care să gândească: “Dacă n-ar exista această inteligenţă supremă, atunci ar fi puţin probabil ca celulele din interiorul craniului să se aranjeze singure într-un anume fel şi să genereze reacţii fizice şi chimice, în urma cărora să rezulte ceea ce eu numesc gând. Şi totuşi, în baza a ce să accept eu că ceea ce gandesc este şi adevărul din lume? La urma urmei, ce se întâmplă în creierele noastre şi rezulta drept gând, dacă nu ar fi o Inteligenţă Universală în spate, ar rămâne simple elucubraţii personale. Este ca şi cum eu gândesc să amestec şi să vărs laptele dintr-o sticlă pe jos şi rezultatul să fie harta Londrei. Se poate aşa ceva pentru mine sau pentru ceilalţi oameni? Nu.

Dacă nu am încredere în gândurile mele, ar trebui să nu am încredere nici în gandurile care duc la argumentele ateilor. Dacă nu cred în Dumnezeu, nu pot crede nici în procesul de gândire. Deci nu mă pot folosi de gând ca să mă îndoiesc de existenţa lui Dumnezeu”.